Press Reviews

Popovici Nitu & Asociatii: Ne-am majorat anul trecut veniturile cu 10%, dar cu resurse si costuri suplimentare

Ziarul Financiar, 8 Aprilie 2013

Avocatul Florian Nițu: „Suntem într-un plin proces de fragmentare în această linie a doua, a firmelor de la 10 la 40 de avocați“.

PNSA

Florian Nițu, managing part­ner al casei de avocatură Popovici Nițu & Asociații, unul dintre cei mai mari jucători din piața de profil, consideră că mediul economic local este „sulfuros şi coroziv“, iar criza economică globală ar putea fi dublată de una autohtonă.

„Ceea ce încă previne dezastrul este aparenta determinare a marilor investitori străini industriali de a păstra pozițiile româneşti, însă echilibrul în care ne aflăm în această privință este tot mai fragil“, afirmă avocatul.

Firma condusă de Florian Nițu şi Ernest Popovici are printre clienți o serie dintre marii investitori străini din industria locală, precum Automobile Dacia, Mittal, Ameropa sau Cargill, dar avocații au sesizat în ultima perioadă tot mai multe proceduri de lichidare, retrageri de capitaluri şi investiții blocate din rațiuni care țin în primul rând de particularitățile economiei locale.

De regulă optimist, Nițu consideră acum că amenințarea unei crize locale este serioasă, alimentată de incertitudini în reglementare şi de mesajul politic ambiguu pentru economie.

Mediul a devenit astfel coroziv şi sulfuros, iar de o astfel de piață investitorii externi puternici, cu planuri pe termen lung, se feresc şi decid amânarea unor potențiale investiții pe termen nelimitat.

„Într-un astfel de climat intervin revizuirea angajamentelor, rezistența la executarea obligațiilor, antagonizarea relațiilor de afaceri în general, proiectele noi cresc greu, deținătorul de capital străin este tot mai prudent să intre în piață, iar acolo unde pare că intră este vorba de multe ori tot de capital autohton, deghizat la repatriere“, afirmă Nițu, referindu-se la tranzacțiile derulate în ultimii ani şi în care proveniența exac­tă a capitalului este pierdută într-o lun­gă listă de firme interpuse.

În ciuda acestei situații, Popovici Nițu & Asociații a înregistrat anul trecut venituri brute în creştere cu peste 10%, comparativ cu un nivel de 12,8 mil. euro în 2011, datorită unui portofoliu stabil de clienți, dar totodată „cu şi mai multă muncă“. Practicile care au generat cele mai mari venituri sunt cele de asistență în materie de fuziuni şi achiziții, imobiliare sau proiecte de investiții în domeniul energetic, dar şi litigiile, arbitrajele şi achizițiile publice au avut o contribuție importantă în încasări.

În materie de fuziuni şi achiziții, casa de avocatură a fost implicată în tranzacții din domenii diverse, de la IT şi comunicații la imobiliare, servicii profesionale, distribuție şi farma pentru clienți ca Auchan, Cargill, Fresenius, Ameropa sau Oresa Ventures. Firma numără în prezent o echipă de 80 de avocați coordonați de o echipă de 10 parteneri.

„Am reuşit, aşadar, o creştere în venituri brute de peste 10% raportat la anul 2011, însă cu resurse şi costuri suplimentare. Am consolidat echipele în 2012, am făcut şi angajări laterale cam în toate grupurile de practică, cât şi recrutări de freshers (proaspăt absolvenți - n. red.).“

Cu alte cuvinte, nici pentru avocații de business actualele vremuri nu sunt tocmai favorabile, deşi piața de profil nu este la fel de afectată ca economia per ansamblu.

„Regula fundamentală este că piața serviciilor urmează tempoul economiei reale, cu o serie de precizări. Întâi, există un ecart temporal între dinamica economiei (primară) şi dinamica serviciilor (secundară). În al doilea rând, serviciile avocațiale au, cel puțin în parte, o natură anticiclică, în sensul că de intervenția unui anumit tip de avocat este nevoie în orice condiții“, explică Nițu.

În aceste condiții, avocatul consideră că modelul de firmă cu cele mai mari şanse de adaptare la situația economică actuală este cel „fully fledged“, care poate acoperi toate ariile de practică, în detrimentul firmelor nişate, care pot fi destabilizate mai uşor de fluctuațiile unei anumite piețe.

„În termeni generali, pentru că tipul de serviciu de nevoie se schimbă, cel mai afectate sunt firmele specializate în industrii predilect lovite de mersul economiei, dar şi firmele medii sau chiar mai mari nediversificate suficient.“

Aceste probleme din sânul caselor de avocatură medii şi mari determină crearea unor noi firme şi regrupări în linia cabinetelor medii, jucători care speră ca într-un interval de cinci ani să profite de situație şi să acceadă în rândul caselor de avocatură din prima linie.

„Suntem într-un plin proces de fragmentare în această linie a doua, a firmelor de la 10 la 40 de avocați. Iar acesta va rămâne un fenomen constant, motivat fie de recesiune prin reprofilări, fie de creştere economică prin noi inițiative pe cont propriu“, a conchis Florian Nițu.

Mai mult >>

 

 

Valid XHTML 1.0 Transitional